Cele mai importante femei din viaţa mea au fost mama şi sora mea. În rest … au fost iubiri de o vară . Singura relaţie mai serioasă a fost Irina , o fată din Oneşti  . La Oneşti s-au mutat părinţii mei în 1992 … pentru că după Revoluţie datele problemei se schimbaseră .Tata se pensionase … şi era tot mai greu de trăit la oraş , de aceea ai mei au ales să se mute intr-un oraş mai aproape de Iaşi . Oneştiul a fost oraşul unei revelaţii mistice . Mama e o persoană foarte religioasă . Încercări de a mă convinge să merg la biserică au fost şi la Brăila , acolo unde ea cunoscuse un grup de credincioşi pe care lumea îi numea “visarionişti” după numele ierodiaconului Visarion Iugulescu , celebru pentru predicile sale . La Brăila încercările au eşuat , la Oneşti am cedat insistenţelor . Prima întâlnire s-a petrecut în casa unei familii cu care ai mei aveau sa devină foarte buni prieteni . Ce se întâmpla acolo? După o rugăciune pe care o citeau cei prezenţi se cânta sau se asculta o predică a părintelui amintit mai sus . la această primă întâlnire s-a intâmplat ceva . Îmi amintesc că la un casetofon se auzea un cântec religios … care a ajuns o coardă care nu mai fusese atinsă până atunci . Am trăit un puternic sentiment de remuşcare si viaţa mea cel putin în acei 3 ani cât am stat in Oneşti s-a schimbat. Şi aşa am intrat intr-un cerc de tineri care obişnuiau să cânte la biserică … sau mergeau prin sate şi ofereau pachete bătrânilor nevoiaşi. Atunci am trăit şi o altfel de bucurie , bucuria sufletească , acea bucurie de a oferi celui de lângă tine nu doar un pachet de mâncare dar si o vorbă bună . Irina era o fată din acest cerc de tineri . Cam timidă şi de aceea ea nu prea lua parte la hotărârile din grup . Ne-am cunoscut la corul bisericesc şi îmi amintesc că am impresionat-o prin faptul ca dirijorul corului ma încadrase  la soprana . Aveam la acea vreme o voce care o făcea invidioasă cred , până şi pe Angela Gheorghiu . Nu a fost vreo dragoste la prima vedere … dar fără sa vrem am realizat că făceam lucruri împreună , că ne înţelegeam perfect în multe aspecte . Şi a venit şi ziua când am vrut mai mult de la ea şi am cerut-o in căsătorie. De fapt a fost o întrebare … nu a fost ceva … aşa cum se face de obicei . Răspunsul a fost DA. Dar îmi scăpase un lucru din vedere . Părinţii. Tata mi-a zis chiar că mă dezmoşteneşte dacă fac pasul ăsta . Şi nu l-am făcut . Şi astăzi cred că viaţa ar fi luat o altă turnură dacă aş m-aş fi însurat cu Irina . Poate nu aş fi fost gay … poate mi-aş fi terminat si eu prima facultate . Poate…   Irinei îi plăcea foarte UB 40 . Multă vreme nu mi-a fost clar ce spunea, formaţia numindu-se pentru ea ube patruzeci.

Recent Entries

• Despre un tren pierdut.
• Irina
• Prietenii…
• Începuturi…

This entry was posted on Thursday, January 28th, 2010 at 12:29 pm and is filed under despre mine. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.