Între două examene încerc să mai ţin pasul si aici. Ideea creerii acestui blog se pare că nu a fost una chiar atât de rea  . Unii au remarcat nota pesimistă , alţii mi-au spus că am talent şi că nu ar strica daca m-aş apuca de nuvelistică . Mulţumesc incă o dată pentru sugestii . La întrebarea Ştefaniei …. i-am raspuns pe blogul ei …dar cred merită un răspuns si aici . Ce-aş face dacă aş putea da timpul înapoi ? Probabil că mi-aş impune părerea , m-aş căsători cu Irina … si cred ca totul ar fi altfel … Cine ştie ?  Poate şi eu am pierdut un tren aşa cum a făcut şi personajul lui Gwyneth Paltrow din filmul Sliding doors (http://www.imdb.com/title/tt0120148/) . Sau poate ar fi fost mai rău .

Cele mai importante femei din viaţa mea au fost mama şi sora mea. În rest … au fost iubiri de o vară . Singura relaţie mai serioasă a fost Irina , o fată din Oneşti  . La Oneşti s-au mutat părinţii mei în 1992 … pentru că după Revoluţie datele problemei se schimbaseră .Tata se pensionase … şi era tot mai greu de trăit la oraş , de aceea ai mei au ales să se mute intr-un oraş mai aproape de Iaşi . Oneştiul a fost oraşul unei revelaţii mistice . Mama e o persoană foarte religioasă . Încercări de a mă convinge să merg la biserică au fost şi la Brăila , acolo unde ea cunoscuse un grup de credincioşi pe care lumea îi numea “visarionişti” după numele ierodiaconului Visarion Iugulescu , celebru pentru predicile sale . La Brăila încercările au eşuat , la Oneşti am cedat insistenţelor . Prima întâlnire s-a petrecut în casa unei familii cu care ai mei aveau sa devină foarte buni prieteni . Ce se întâmpla acolo? După o rugăciune pe care o citeau cei prezenţi se cânta sau se asculta o predică a părintelui amintit mai sus . la această primă întâlnire s-a intâmplat ceva . Îmi amintesc că la un casetofon se auzea un cântec religios … care a ajuns o coardă care nu mai fusese atinsă până atunci . Am trăit un puternic sentiment de remuşcare si viaţa mea cel putin în acei 3 ani cât am stat in Oneşti s-a schimbat. Şi aşa am intrat intr-un cerc de tineri care obişnuiau să cânte la biserică … sau mergeau prin sate şi ofereau pachete bătrânilor nevoiaşi. Atunci am trăit şi o altfel de bucurie , bucuria sufletească , acea bucurie de a oferi celui de lângă tine nu doar un pachet de mâncare dar si o vorbă bună . Irina era o fată din acest cerc de tineri . Cam timidă şi de aceea ea nu prea lua parte la hotărârile din grup . Ne-am cunoscut la corul bisericesc şi îmi amintesc că am impresionat-o prin faptul ca dirijorul corului ma încadrase  la soprana . Aveam la acea vreme o voce care o făcea invidioasă cred , până şi pe Angela Gheorghiu . Nu a fost vreo dragoste la prima vedere … dar fără sa vrem am realizat că făceam lucruri împreună , că ne înţelegeam perfect în multe aspecte . Şi a venit şi ziua când am vrut mai mult de la ea şi am cerut-o in căsătorie. De fapt a fost o întrebare … nu a fost ceva … aşa cum se face de obicei . Răspunsul a fost DA. Dar îmi scăpase un lucru din vedere . Părinţii. Tata mi-a zis chiar că mă dezmoşteneşte dacă fac pasul ăsta . Şi nu l-am făcut . Şi astăzi cred că viaţa ar fi luat o altă turnură dacă aş m-aş fi însurat cu Irina . Poate nu aş fi fost gay … poate mi-aş fi terminat si eu prima facultate . Poate…   Irinei îi plăcea foarte UB 40 . Multă vreme nu mi-a fost clar ce spunea, formaţia numindu-se pentru ea ube patruzeci.

De la început vreau sa remarc faptul ca in familie se formaseră 2 tabere. Pe de o parte părinţii , de cealaltă parte sora mea si cu mine. Amândoi am fost nişte rebeli . Şi amandoi incercam sa ne desprindem cât mai repede de familie . Prin orice forme . Din această cauză şi eu ,şi sora mea  încercam într-un fel sa evadăm . Ea avea prietenii ei ,iar eu ii aveam pe ai mei .

Cel mai bun prieten al copilăriei mele a fost Viorel , un băiat cam de aceeaşi vârstă cu mine , dar cu o situaţie familială destul de grea . Părinţii lui erau muţi . Mama lui nu lucra iar singurul venit din familia lui la acea dată era adus de tatăl lui care lucra intr-o pescărie din oraş. Amândoi eram la vârsta cand începeam sa ne cunoaştem mai bine … să ne punem intrebări despre noi . Dar pentru că nu era nimeni care sa ne raspundă incercam singuri sa obţinem răspunsuri. Răspunsuri legate printre altele si de educaţia sexuala . Şi aşa am inceput să mă văd cu Viorel la mine acasă , în timp ce mama era plecată la biserică , si să ne oferim nişte răspunsuri. Întotdeauna m-am simţit atras de corpul bărbatului  (de mic îmi spionam tatăl ) , de masculinitate . Răspunsul pe care literatura de specialitate il oferă e acela ca de obicei incercăm sa obţinem la maturitate ceea ce nu am putut avea in copilărie . Şi aşa cum spuneam intr-un post anterior , tatăl meu fiind o persoană extraordinară dar inexistentă in viaţa mea , am încercat să suplinesc si eu cumva această lipsă. Aceeaşi regulă s-a aplicat si in cazul sorei mele care s-a măritat cu un bărbat mai mare cu 22 de ani ca ea .

În discuţiile cu amicii mi s-a spus de multe ori ca am o poveste de viaţă interesantă  si ca nu ar strica dacă aş împărtăşi-o şi celorlalţi . De aceea o să incerc să fac asta acum . M-am născut acum 34 de ani , în Brăila . Un oraş destul de trist … sau poate aşa mi s-a părut atunci ,având in vedere faptul ca oamenii se mai luptau pe la cozi pentru un litru de ulei sau un sul de salam . Întunericul din case şi acea imagine a cozilor de la lapte , ouă etc. mă bântuie şi acum si niciodată nu am să-i înţeleg pe cei care spun că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu. Şi atunci , ca şi acum , cei care vroiau mai mult trebuiau sa plece din ţară.  Şi tatăl meu a făcut foarte multe deplasări in străinătate . Poate prea multe. Cred că era o dorinţă bolnavă de a avea , de a fi mai special decât vecinul. Din păcate , în ecuaţia asta mai erau două necunoscute: eu si sora mea, Nela.  Videoclipul de mai sus este luat de pe contul de pe Youtube  al sorei mele .